abandon în câmpul vizual
brațe inerte contopite cu iluzia că m-ar putea salva
nopțile legănându-se înainte și înapoi
nu vei ști cum adorm fetușii cuvintelor
nu vei ști cum te scot ca pe o mănușă de pe degetele înghețate
ceștile au rămas pe masa de lemn
cu gura în jos și cercul doare pe umerii așteptării
masez puncte cardinale și tălpile îmi răspund nervos
pleacă înainte să ajungi un manuscris în sertarul scârțâind a ploaie
oasele se întind și liniștea fulgerelor mă calmează
respir scurt în palma ta simt pietrele cum alunecă în jar
ciocul păsării e roșu tot mai roșu ciupind din inima
ca un biscuit fărâmițat de pantofii toamnei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu