Iubește-te!

centrul inimii tale ești tu,

copiii îți prind urma chipului

râd odată cu vântul din părul tău și obrajii se colorează a fericire,

a flori de câmp împletite în spicele verii -

telefoanele au amuțit și nu e nevoie de cuvinte,

ți-am arătat rănile dezgolite în zborul păpădiei prin copilărie

poeții dorm în cimitirul cuvintelor

până miros a vise întoarse de ploi și oasele lor sunt o spovedanie mută;

pentru fiecare dimineață pe care o așezi în mine

scriu poeme pe brațele crucii

ești povestea pe care n-o împarți cu altcineva 

în sânul meu literele se amestecă cu întunericul și mereu câștigi de-mi aduci

învierea în candela din mâinile cerului

am un dor nebun să pictez zâmbete pe asfalt,

să-mi ghicești liniile cretei adulmecând pământul

în îmbrățișarea culorilor și liniștea aceasta

cu pași liturgici prin mine -
păgânul singurătății își leapădă straiele și moartea lui e începutul iubirii,

acolo te găsesc cu fața spre lume,

femeie, iubește-ți cearcănele gândurilor,

surde țipete de pescăruși mângâie zarea.