Cuvânt al serilor de vară,
să nu mă uiți în buzunarul orb
cerul se joacă de-a poezia când
miroase a ploaie
a suflete proiectate pe asfaltul umed
terapia sfâșie poetul îmbrăcat în umbra cuvintelor
și haina lui e o moarte aparentă
încape în gulerul memoriei ca-ntr-o adormire a simțurilor
peste ape și răni
peste versurile întoarse ca un bumerang în cămașa copilăriei
iar tu, tată al stepelor bolnave
locuiești în cimitirul gândurilor printre lampadare
de-mi vindeci somnul și văd aievea semne
cum m-ai iubi printre albe iluzii
cum pământul își mângâie brazdele și soarele desculț prin pletele negre
mă învață alfabetul iubirii altfel
de la brâul abandonului în susul cuvintelor
mereu un cer de vrăbii și tu,
(in)certitudinea cuminte a zării
măturându-și razele într-un plânset oval
gura femeii schițează anotimpul setei
și nicio ploaie nu-i poate săruta ochii
cai albi se adapă din lună și inima ei
inima mea
te uită când nu mai știe să spună nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu