Îngerii nu mor...in memoriam Sorin Șaguna

Îl vedeam adesea duminica, la biserica Sf. Gheorghe din Buzău. Eu în cor, el în partea dreaptă, în rândul bărbaților. Era îmbrăcat în alb, frumos ca un înger. Ireal aproape. Nu părea din lumea asta. Rămânea la sfârșit să discute cu părintele paroh, Abaza Nicolae, un om de o calitate morală ieșită din comun. Se bucura de tinerețea lui, de cuvintele și necuvintele lui.

Îmi aduc aminte că vorbeam cu sora mea, Irina, despre el și poezia lui, despre visul de actor care creștea în el odată cu vârsta. Despre el și îndrăzneala lui, care nu avea nimic de-a face cu tupeul. O bucurie de a trăi, o asumare a vieții, o încredere dincolo de aparențe. Transforma în frumos tot ce atingea. Și mi-era teamă, ne era teamă, că era prea bun și frumos. Și de obicei oamenii aceștia speciali sunt luați prea devreme. Discuția aceasta se întâmpla în 2010. Intrasem deja în lumea poeziei, cu încredere în zidirea asumată în cuvânt.

Într-o duminică, m-am oprit în fața bisericii, după slujbă și am vorbit. Cred că sora mea a făcut prezentările. Îl cunoștea. Nu rețin discuția, sigur ceva despre poezie, câteva cuvinte, dar chipul lui de înger m-a urmărit multă vreme. I-am urmărit, ulterior, traiectoria în lumea teatrului și poeziei, îndeosebi, și m-am bucurat de succesul lui bine meritat.

Acum 3 ani, s-a făcut liniște. Și îngerii au făcut loc în cer celui pe care l-au trimis. Moartea lui Sorin nu m-a suprins, chiar dacă m-a îndurerat mult. Prea era de-al lui Dumnezeu. Contagios, în cel mai pozitiv mod. O dragoste de viață molipsitoare, curajul de a ține viitorul de mână și o puritate a gândurilor și sentimentelor. Nu poți intra în poezia lui Sorin cu sufletul pângărit. Pur și simplu vei fi respins și chemat atunci când în tine va plânge frumosul, lacrimă cu lacrimă, cuvânt lângă cuvânt.

Și pentru că nimic nu e întâmplător, acum doi ani m-am mutat în același bloc cu părinții lui. Le urmăresc durerea de pe chip, chiar bine mascată și știu că nimic de aici nu-i poate alina. Sorin a murit convins de acel dincolo și probabil scrie pe nori. Lumea teatrului s-a subțiat, precum un pustnic, după plecarea lui. Aievea, Sorin trăiește prin cuvinte, prin iubirea celor care nu l-au uitat.


Sorin Șaguna (1989 - 2014):

„Îmi place iubirea şi ce e dincolo de ea. Îmi plac oamenii. Îmi plac foarte mult lucrurile frumoase şi de calitate. Îmi place să îmi pun piedici pentru ca apoi să le depăşesc. Îmi place poezia. Am publicat trei cărţi, volume dintr-un singur crez: „poezia este logica inimii, nu a raţiunii”. Nu-mi plac lucrurile banale. Nu-mi place să fiu un om banal. Nu-mi place liniştea gratuită din jurul nostru, că nu mai zâmbim şi că nu mai suntem fericiţi chiar dacă viaţa se complică de la o zi la alta“, spunea actorul, într-un interviu pentru Adevărul.

http://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-saguna-unul-dintre-cei-mai-promitatori-tineri-actori-a-murit-la-25-de-ani/