Poemul bun
Un poem bun trece prin tine și te lasă
cu buzele arse
te lasă flămând și gol
un poem bun nu te hrănește, nici te adapă
te face să-ți fie dor
să tânjești după Dumnezeu
să spui cerului pământ și să pui semințe
de unde să rodească cuvinte
în crengile lungi de așteptare
mi-e dor de poetul care a scris
și a trăit să vadă
muza înflorind la celălalt capăt al iubirii
adaug o ploaie punctului
îmi sărut dorul pe frunte
și aștept
furnicăturile din palme
poemul bun
poetul
setea
tot ce-ți dă viață
brațele întinse peste câmpia ca un văl alb
credința, o mireasă iubind durerea din sân
când dai drumul iubirii
și ea se întoarce precum un roib sălbatic
îmblânzit de lună
mi-e dor de poetul care trăiește
precum în cer așa și pe pământ
poem după poem
arde pielea cuvintelor
o singură rană
Hristos răstignit
în mijlocul nostru
poemul bun
singurul poem
mușcând din veșnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu