2 Aprilie

Am vrut de aseară să îți scriu La mulți ani, deși acest număr de telefon rămâne în agendă neapelat. Scurt: tata.
Este primul an când mă bucur că nu ești aici să vezi tot ce trăim acum. Sufocarea, apăsarea, teama de a ne pierde locurile de muncă, de a nu ne putea hrăni copiii. Mă liniștește gândul că toate acestea nu îți mai aduc atingere.
La aceste cuvinte am rămas în noaptea de 2 aprilie, înainte ca toate emoțiile să intre in cutie și golită de orice gând să primesc poate cea mai grea lecție de până acum.
Prețuiți-vă atât cât vă aveți! Strângeți-vă în brațe! Nu obosiți să spuneți te iubesc, nu obosiți să dăruiți. Nu există: mâine voi fi mai calm, mai cald, mai prezent. Mâine e poate cea mai mare minciună, este o nălucă lângă care adormim seară de seară, inconștienți. Azi este tot ce avem.
Azi este timpul pentru a trăi în armonie cu Dumnezeu și noi înșine. Azi este ziua să ne mângâiem copiii și să-i sărutăm de noapte bună. Azi este momentul să ne cerem iertare și să iertăm ca și când cerul s-ar deschide întâia oară, azi este momentul să ne rugăm pentru ai noștri, azi, să îi pomenim pe cei care nu se mai pot ruga aici, cu noi.
Nu există mâine dar dacă totuși primim această binecuvântare și soarele încă răsare a doua zi și viața se trezește alături de noi, e semn că în cer, miracolul se înfăptuiește, iar și iar.
Suntem parte din firesc, parte din viață, parte din tot ce plânge și renaște.
Ce orbi am fost, Doamne! Ce orbi să nu vedem că aveam totul și ne lipsea doar bucuria de a îl primi.
Suntem frică și lăcomie. Frică și frig, în oasele timpului. Adunăm cu ambele mâini, punem și în poală tot ce încape dinspre viață. Apoi umblăm cu frica în sân, cu mâinile ca o barieră care ne protejează chiar și de noi înșine.
Este nevoie de moarte ca să vedem viața? Este nevoie de criză, să simțim eliberarea? Când am pus munca mai presus de familie și omul mai presus de Dumnezeu, am știut că o secundă poate intoarce cheia timpului și goi de orice înțeles, ne vom târî înapoi spre noi înșine?
Azi este tot ce avem. Trecutul ni se șterge din buretele memoriei, viitorul este iluzoriu. Dar azi putem face diferența, între viață și moarte, între prezență și absență, între credință și necredință, între iubire și indiferență.
Să nu ne amăgim crezând că viața se ridică din altceva, avem totul când copiii ne adorm la piept și orele mici se alină în brațele rugăciunii. Noi, care am primit o nouă șansă, să îi strângem în brațe. Să fim cei mai buni părinți, să ne fim din nou copii.
Vindecarea vine din suflet, vindecarea vine odată cu acceptarea. Avem nevoie unii de ceilalți. Avem nevoie de Dumnezeu.