Povestea cailor

08 pm
ascult Charles Aznavour
atentă la mimica artistului
în pauzele dintre respirații
încape un poem

09 pm
copiilor
le citesc povestea cailor ciupind din palma întinsă a războiului
și chiar la ultima frază plâng odată cu animalul iertării devenit albastru
în clar de lună
citesc printre gene
cum se numește femeia
sieși casă
sieși poezie
mâine va ploua cu lumină
mâine ne va găsi ropotul cailor
îmbrățișați
pe hârtie.

10 pm
Citesc atâta durere că nu știu unde încape
viață după viață
în matrioșca cu povești
clovnii rup cu nesaț cortina
frica mușcă brațul neodihnit
dacă mă așez la rădăcină
înfloresc pe un ram
rupt din claviculă.

11 pm
Inima femeii rotește ceasul din turn
spre miezul nopții
destram visul prins în două dimensiuni
pentru că nimeni nu scrie despre drumul înapoi
în sine
despre vindecare și plaga închizându-și ochii
ultima oară 
o copilă bolnavă de cancer spune că nostalgia este iubirea care rămâne
o cred
pe chipul mamei 
citesc epuizarea

...
dacă am scris despre asta
devine mai ușor
să îmblânzesc cai albi și negri
culorile dorm în cutia de lemn
la un loc cu iubirea.