Pe Tine

Pe Tine Te lăudăm
de la Buzău spre Maramureș
leagănul poeziei mele
o singură inimă
azi, când pădurile ard
și copiii ne plâng în vene
când ploile se zbat în cochilii de melc
și claustrofobi de sens
coborâm în salina durerii
azi, când pierdem și regăsim
respirația în genunchi la picioarele Crucii
azi, la moara cu apă sfințită în dor
de la un capăt la altul
hotar în hotar
o singură limbă
vorbită și plânsă
niciodată uitată
Pe Tine Te fericim
Maică în ochii blajini ai Iubirii
iubirea sfâșiind zarea
îmbrăcată în straie de lut
o singură suflare
și omul se mişcă în raiul
ca o promisiune pe care nu o vând nimănui
nici viselor închinate
cu fața în perna translucidă a fricii
așa Te mărim
și chipul din icoană
zâmbește imperceptibil
mâinii mele drepte
care atinge și doare.
Nu mai sunt eu
înăuntrul cochiliei
doarme poeta
cu fața spre răsărit
ca toate poveștile țesute
din poala raiului
alunecând tiptil
până devenim una.


Mihaela Roxana Boboc, 24 august 2019