Suntem în Canakkale la hotelul Anzac, aflat în mijlocul piațetei. Primele raze ale dimineții străpung draperia, nu suficient de opacă. În patul meu de liliputan s-a dormit totuși destul de bine. Un cot a răsunat o singură dată de noptiera învecinată, dar oboseala are negreșit beneficii cosmice.
Micul dejun a fost destul de consistent și variat, încât să-mi treacă cârcoteala de peste noapte. O oră mai târziu ne aflăm cu toții în fața hotelului, pregătiți de primele explorări ale zilei. Suntem foarte aproape de faleză și de jur-împrejur, mici ambarcațiuni, colorează zarea.
Ne îndreptăm spre Calul troian, cel ”original”, folosit în filmul Troia (2004). Aflu cu surprindere că pe teritoriul Turciei sunt mai multe versiuni, care mai de care mai fățoase și pătrățoase ale Calului Troian antic. Dincolo de o versiune sau alta, aducerea aminte a unui dar gigantic, devenit ulterior uneltire și moarte, mă aruncă înapoi în pantofii lăsați la vama cu țara natală. Subminarea din interior, strategia perfidă dar inteligentă de atac, îmbrățișarea cu porțile larg deschise a unui bine aparent...dar să rămânem la Calul troian de lemn, frumosul obiectiv turistic și o fotografie de grup, printre stegulețele roșii, cu semiluni întoarse ale Turciei.
Avem timp de relaxare și de fotografii. Soare și mare, bucurie și ceva în plus.
O oră mai târziu ne aliniem la schimbul valutar de pe colț, aproape de hotel. Dolari și euro la schimb pentru lire turcești. Un euro face azi 6,9 lire, un dolar - un pic mai mult de 6 lire.
Ne organizăm ulterior, ne strângem ciorchine, urcăm bagajele în autocar și părăsim Canakkale cu destinația finală a zilei: Kusadasi.
Câteva ore în autocar trec destul de repede, printre chicoteli, povești și muzică ambientală de calitate. Stau în spate, în penultimul rând, cu Lumi în dreapta mea, iar în stânga o am pe Cecilia.
Cecilia cu mâini magice și ochi imenși, albaștri. Cecilia, pictorița arhitect, Cecilia mea care ia durerea cu o atingere. Mâinile Ceciliei în părul meu, împletindu-l cu mișcări lejere, îmi aduc aminte de mama. Ce tânără e mama și părul meu negru și lung, negru și copil! Acum roșu în lumina halucinant de vie! Nu plâng, dar sângerez pe dinăuntru. Mă dor rădăcinile, mă dor deși n-am spus nimănui că sunt copacul atârnând de cerul tatei și continui să împing copilăria, ca o roată zimțată în carne.
Pe seară aflu că părintelui meu nu-i plac deloc măștile, nici măcar împletite într-un spic în jurul capului. Îl înțeleg, iubesc libertatea și vântul alintându-se în plete. Iubesc orice formă de alint.
Ajungem la Basilica Roșie, ghidul Loredana ne dă deja primele informații despre ceea ce urmează să vedem. Recunosc, îmi sună bine acest titlu, vizităm una dintre cele șapte Biserici ale Apocalipsei. E rost de fotografii, de grup și solo. Ne zgâim la zidurile ”apocaliptic” de înalte. Este o vreme excelentă pentru călătorie.
*Templul zeiței egiptene Isis și / sau Serapis, cunoscut astăzi drept „Basilica Roșie” (în turcă ¨Kızıl Avlu¨), situat la circa 1 km la sud de Acropole, a fost construit în secolul II d.Hr, în vremea lui Hadrian, din cărămidă roșie. În anul 92 d.Hr., în acest templu a murit Sfântul Antipa, primul arhiepiscop al Pergamului, numit din porunca Sfântului Ioan, unul dintre cei 12 apostoli. El a căzut victimă a unei încleștări timpurii dintre adoratorii zeiței Serapis și primii creștini. Potrivit legendei, o mulțime furioasă l-a ars de viu pe Sfântul Antipa, înăuntrul unui taur în flăcări, reprezentându-l pe zeul taur Apis.
În primul secol d.Hr., biserica creștină din Pergam, adăpostită în interiorul clădirii principale a Basilicii Roșii, a fost una dintre Cele Șapte Biserici descrise în Apocalipsa 2:12. Curtea interioară este în continuare susținută de către podul din Pergam, cel mai lung pod din antichitate, măsurând 193 m.
Totul este bine încadrat în timp, de la vizite la fotografii și timp liber, Loredana are mână sigură de coordonator, fără să ne ia din bucuria explorării pe cont propriu.
Înviorați de la Basilica Roșie ne îndreptăm spre Kusadasi. Vom înnopta la hotel Kismet, dar mai e cale de mers. Autocarul ne odihnește temporar emoțiile, știe el de ce.
* Kusadasi, una din stațiunile de vacanță din Turcia, oferă un mediu excelent pentru o vacanță de neuitat. Situată pe coasta de vest a Turciei, la 90 km sud de Izmir, stațiunea Kusadasi, este renumită pentru unul dintre cele mai atractive orașe de pe malul marii Egee, deoarece este aproape de importante sit-uri istorice, inclusiv Efes, Didyma, Priene, Miletos, fiind ideal pentru turisti. (https://www.litoralulromanesc.ro/turcia/descriere_kusadasi.htm)
Este aproape noapte când ajungem la hotel, unul special din punct de vedere al locației, beneficiind de o priveliște de vis, dar și al oaspeților săi.
Kismet este frecventat de celebrități. Regina Angliei a fost aici, la fel și Regele Greciei, Regina Țărilor de Jos, Regele și Regina Suediei, Președintele Johnson, Președintele Carter, Șahul Iranului, Habsburgii Familiei imperiale austriece, mulți membri ai Familia Imperiului otoman, Joan Baez, președinții corporațiilor americane, doctorii celebri ai Clinicii Mayo, președintele Lech Walesa din Polonia și așa mai departe.
Fotografiile lor se află înrămate în holul primitor al hotelului. Profit de faptul că aștept cheia camerei și, desigur, fotografiez cu nesaț totul.
Luăm cina pe terasa hotelului Kismet, care are o priveliște de vis. Sunt convinsă că extazul de pe chipurile noastre avea mai puțină legătură cu mâncarea servită, cât cu frumoasa peninsulă care iese în marea Egee, ca o navă de croazieră.
Dar despre briza blândă a mării, palmierii mândri și parfumul incontestabil al florilor voi vorbi mâine. Azi încă mă bucur de seara magică, de primul contact direct cu marea, de plimbarea târzie pe faleză prin Kusadasi. Este 10 mai, Ziua Regalității, fostă zi națională a României timp de opt decenii, încă zi națională în sufletul meu. Mă gândesc la coincidențe. La hotelul Kismet, vizitat într-o zi a regalității. La cât de bine se îmbină toate, când te lași purtat de vânt și iubire.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu