Secundele se scurg pe degetele
iubitei cu mâini de acuarelă
și gură de poem
sărut vidul și devine acord de fado
O gente da mihna terra pe străzile Lisabonei
cu sens unic
umbra ploii lipindu-se de pașii mei
felinare roșii plâng pe alei
E mai și niciodată de ajuns
femeia își plimbă durerea de pe un umăr pe altul
Deschide umbrela
să-ți prinzi umbra
înainte să-ți dau drumul încet pe râul Tejo
deșirând mătănii de hârtie
în numele celor niciodată de ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu