din pământ și apă
din memoria degetelor orbecăind
m-am trezit
neștiind dacă visele sunt de cleștar
sau apa adâncă îngheață sub poduri
văd o femeie pășind între maluri
poartă încă lanțul
te poartă de la un capăt la altul
curge un cântec despre viață și sete
despre Iisus și pietre,
Dumnezeu este acolo unde n-am construit nimic
pe un coridor lung iubirea aleargă
când bocetul lumii este o năframă
legănându-se pe umerii goi
doar vocea ta urcă-n plămâni și prin coaste
două cioturi de aripi rămase de strajă
îi duc femeii o cană cu apă și vin
zâmbește și lanțul se rupe
pe drumul spre Ierihon
un orb vede
oamenii așa cum sunt
ce curaj
să plimbi amintirile de pe un mal pe altul
și dezrobite să alunece oarbe
Azi Iisus vindecă un om cerșind o fărâmă de timp prin cristalinul mort
dar sufletul viu
precum iubirea femeii și apa din cană și vinul vărsat din rană
azi punțile dorm
unite în lumină
o lume de tină își leagănă fiii în orb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu