Femeia

femeia cu părul strâns în creștet privește în gol
împrejurul ei haina indiferenței se strânge ca un corset
a mai trecut o vară, inima nopților bate mai repede
cu fiecare frunză ruptă de vânt un vis se înalță
aproape regretându-și căderea iminentă,
tâmplele femeii îmbracă forma palmelor unite în rugăciune
și-aduce aminte de clipa în care Dumnezeu n-a mai creat pe nimeni
afară de ea,
nu i-ai spus și că iubirea odată desprinsă de cerul văratic
te transformă în piatră,
ar fi sărutat mâinile toamnei mai devreme,
mulțumind pentru rămășițele strânse în cinci coșuri pline
suntem o pâine, I.
aruncăm felii în gura flămândă a trecătorilor
mă retrag în ultimul colț și plâng
de parcă nu m-aș fi născut în trupul iubirii.