ridurile dimineții

3.55 am

mă scol brusc am părul ud
sub ochi mi se derulează același film
haina ta în cuier cu mărunțișul zilei în buzunar
grilajele patului de care îți agățai speranțe
copilul tău trece din oraș în oraș
pe culoarele morții
din spaimă în spaimă
își închină nopțile
și perna devine ofrandă spre somnul peștelui
până la os
e sâmbătă
ții capul în piept și mâinile devin statui
uit numărul metroului
și ajung prea târziu să...
cei de pe ambulanță ridică din umeri încurcați
bolnavul în stare terminală nu trebuie resuscitat
simt cum mi se taie cordonul ombilical
primesc botezul cuvintelor și o cruce roșie
respiră în mine întâia oară.


4.18 am

copilul meu doarme învelit în lumină
în celălalt colț al casei îmi așez gândurile cuminți
mama vorbește cu orfanii din ceasul oval
despre pruncul înfășat în durerea lumii
și ei o ascultă schimbând din când în când locul
ceasul e acum orfanul / scriu din mormânt
noaptea e o femeie despletită
și părul ei mângâie brațele copilăriei
aproape uit
pisica adoarme pe calorifer
e o liniște aparentă
când zorile torc cuvinte și ele lovesc în stomac
copilul meu doarme încă
în vis mă prinde de mână în timp ce
mă sufoc în propria virgulă.


4.41 am

ridurile dimineții sunt tot mai aproape
străzile se vor umple de oameni
pe trotuare pașii lor se vor colora în viața
care lovește pântecele mamelor
azi se vor naște copii
și frica va coborî în catacombe
scoțând trupurile iubirilor mele sfârtecate
azi voi sculpta mâinile care m-au mângâiat
și gurile care mi-au sărutat ochii să nu mai vadă
străzile mele miros a singurătate
ploaia îmi spală durerea voi ieși din lume
înainte să fiu a lor
am fost copilul de care te lepezi
la ușa gândurilor
am fost poemul nescris
am fost a ta
până la sfârșit.