înainte să fiu poem
am ascuns candele în buzunar
fără să luminez
am pierdut nopțile femeii mele
înainte să te pierd
îmi lepăd hainele în acest poem
îmi las la intrare încălțămintea
în care am alergat printre himere
și te-am iubit în păgânătate
mă lepăd de oamenii din vis
lângă ei am scris poem după poem
și te chem din spovedania oaselor
dintre femeile prinse în liturghii
în noaptea când bărbații plâng
și Dumnezeu înalță lampadarul viselor
mă lepăd de morții din suflet
le trimit corăbii de hârtie
și trupurile lor plutesc pe Nilul dimineților
de acum locuiesc în cetatea poeților
câinii sunt blânzi mai mușcă din când în când din cuvinte
oasele devin tot mai albe
m-am lepădat de întuneric
de oamenii de ceară care-și topesc lumânările la adăpostul brațelor mele
îmbrățișez copilăria și fiul mă strânge de mână
într-un reflex pierdut
mă vindec de insomniile pașilor mei
Saul vede pe Dumnezeu întâia oară și devine evanghelie
dragostea se preface în bucăți de sticlă
în ochii celor care cred
mai scoate te rog un vis din cui
s-a vindecat
când am crezut în coasta lui
și nu l-am pipăit.
La mulți ani, Poezie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu