O bucurie venită într-o zi importantă, 01 decembrie 2016. La mulți ani, România!
Am ales 4 poeme din grupajul trimis pentru concurs:
Empatie
ai putea fi oricine
iar eu o evă
empatică
mă lipesc de tine
de adevărurile ținute în cutiuțe
mici precum o viperă cu colț
strecor încet înăuntru degetul
arătător
otrava mă inundă
o inimă mai mare decât soarele din
palma ta bubuie în piept
și adrenalina paradoxal mă întoarce
în pântecele mamei
din care nu trebuia să ies
și totuși
e vară
o căldură lipicioasă se târâie pe
asfalt
blocul meu înalt doarme
salcâmul nostru și-a mutat
rădăcinile odată cu parcarea nouă
au pus tufișuri aliniate sistematic
au chiuretat tot
copilăria mea și plânsul mamei și
băutura tatei au aruncat-o la canal
panseluțe roșii peste pașii
copilului din grădină
doar bara de covoare spânzurată
precum crucea părăsită
a bunicii
pe care au luat-o cu totul să nu
mai amintească de elena lui gheorghe
care într-o zi n-a mai fost a
nimănui
doar a tatei
și tata avea la căpătâi flori de
stâncă
în rest nimic
e multă mizerie
zic
multă derută
și liniile astea imaginare pe care
le refac
să nu uit
să mă doară în tâmple
altfel
la ce bun
să te dezgrop mereu
ai putea fi oricine
te-aș putea iubi fără să fac din
asta un munte de sare
din care să scot pe femeia lui Lot
nu privesc în urmă
adevărul atârnă de luntrea din care
scot poeme mici
despre oameni și mai mici decât
gămălia unui ac
dar îmbrăcați
în memoriile mele crude
pe sub nucul abandonat mai trece o
caravană.
Un punct
cum e dincolo
nu știu
nici să-ți explic teoria
bing-bang-ului ori a evoluției
momentul în care omul devine
Dumnezeu și dumnezeul din om se preface în alt om
așadar privesc un punct din care
poți plânge într-o virgulă
poți privi alături de un punct
paralel
sau poți aștepta alte două semne
identice
dacă totuși alegi să închizi
ocheanul copilăriei
vei lăsa punctul să tremure în
bătaia puștii
gol de orice gând
el își va ridica în sus brațele
până când do-ul din buzunar va
începe să cânte
întâi abia șoptit
apoi te va chema pe nume
cu silabele apăsate ale mamei
mama mea nu mai e mama
mama e mama copiilor mei e mama
mamei mele
pe care nu mi-o amintesc pentru că
a plecat în anul
când mă întorceam făt în pântecele
tău
mamă
punctul e mort doar dacă nu te mai
doare
dar când te doare totul
punctele devin semne de întrebare
și întrebările se chircesc în mine
ca o cruce fără un braț
aceeași linie confundabilă cu
viața.
Fără anestezie
cărți bune – cărți lungi ca o noapte
de vară
mâini lacome – mâinile tale
poeme – dor
poemele mele pe care le smulgi din sân fără să pui nimic în loc
am ajuns la capătul cuvintelor de aici înainte ne înghite un septembrie mut
brațele tale anti-traumă copilăria mea oarbă
și resturile pe care le arunci
la capătul zilei
când iau cuvintele și le arunc cu furie în cer
să urle furtuna din măduva bolnavă
cum te rup din versuri te scot din tablouri
ah și te iubesc cu degetul pe buze
când sângele se transformă în vin
o lume cu genunchii juliți ne devine casă
mi-e dor de timpul de la picioarele evei
înainte să mă nasc mamă
și copiii să-mi plângă în colțul inimii
fără anestezie
viața asta atârnă de ceea ce nu spunem
când suntem ceea ce nu suntem
și joaca de-a baba oarba duce uneori la halucinații pentru care nu există
pastile
se va vorbi despre noi
cum ne iubeam când ne furam fiecare spațiu lipsă dintre vertebre
și tot ce construiam se ducea naibii a doua zi.
Orașul doarme sub noi
m-am obișnuit să te încui / descui
când fiecare zi e o ușă
indescifrabilă
dă-i omului mai mult decât poate
duce
și corpul se apleacă ca o lumânare
topită în mâinile rugăciunii
mi-e dor să-mi fie dor
să-mi tremure genunchii de emoția
care dezvelește ruine
orașul doarme sub noi, dragul meu
și somnul devine o fâșie de anotimp
ce-i șoptești copilului de-și
prinde genunchii la piept
și stă în piața cuvintelor
ne-precupețind nimic
femeile oferă mărunțișuri zilei
să se scalde în praful din care am
fost luați
noaptea ni se strecoară printre
degete
luna și-a luat lumina în brațe și
îi vorbește despre moarte
ca despre un poem aprins de
tăciunii furiei
în curând recviemul ne va prinde
abandonați
pe piatra aceasta rece și flămândă
va dospi sub noi
o pâine rumenă rostogolită ca un
bulgăre de dragoste
în ochii de sare ai poeziei.
Mulțumesc organizatorilor - Societatea Apollon și juriului: Președinte: Emil Lungeanu, vicepreședinte: acad. Nicolae Dabija și Ioan Barbu, membrilor juriului: Vasile Tărâțeanu, George Călin, Vasile Căpățână, Cătălina Stroe, Vasile Groza, Victor Voinicescu Sostki!
Felicitărilor premianților!
Felicitari!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Ștergere