Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

luni, 26 decembrie 2016

am văzut cerul strâns în pumn


toate gândurile acestea se vor strânge în mine
și voi ieși din ele cu poezia plimbându-mi-se pe coapse
copilul mă strânge de deget
furtuna e în altarul meu dincolo e o liniște grăitoare
citești despre oamenii din sticlă și imaginar ești acolo
în miile de cioburi din care vei face un munte
îl port în spate spre Golgota copilăriei mele
mama mă plânge și aburii ies din gura ei ca dintr-un cuptor
e dimineață spui
hai să culegem ghebe să ne prefacem că moartea e o liană
de care se agață sufletul
și tata cere o pâine rumenă
îi rup cuvinte i le duc la gură
și copilul deschide fereastra din spatele cerului
Dumnezeu îi mângâie obrajii încet
cu genunchii la piept mă transform în virgula
care încape în pântecele mamei
să mă naști în ziua când toamna e un respiro
înainte de primul țipăt
am văzut cerul strâns în pumn
și am plâns.


Premiul III la Concursul de poezie, noiembrie-decembrie 2016: “literaturitate.ro 2016” cu poezia ”Am văzut cerul strâns în pumn”.
Poezia a primit și Premiul Revistei Cafeneaua Politică și Literară.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu