mama scoate timpul din mânecă
îmi șterge lacrimile
apoi ține soarele sub genunchi
candela din suflet întinde brațele
spre copilul din mine
hai să vedem zăpada cum se așterne domol
peste creștetul poeziei
drumul mi se încurcă în snopii de ceară
mama atinge bulgărele
rostogolit din lună
să înghită nopțile
când sfinții coboară din icoane
și mâinile ei
dezleagă șireturile copilăriei
să mă ierți, mamă
scriu rar deși
poeții spun adesea
te iubesc
pânza se țese singură
copilul întinde pasul dincolo
doar ochii țin dimineața flămândă
adulmec orele duminica
când timpul e o anafură în potirul cu vin
și tu stai înăuntrul lui
cu soarele sub genunchi
să mă ierți, mamă
poezia seamănă cu tine
are trupul iernii și prea mult dor în raniță
aleargă sălbatic prin lume
și uneori se adapă din suflet ca dintr-o tipsie
pe care ai așezat copilăria
prefăcută în chihlimbare.
La mulți ani, mamă!
16 noiembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu