păzesc liniile dintre podul palmei și lumea nescrisă
epistole vii - copiii fug
pe câmpia albă a durerii străbate un poem
cu nume de sfânt
așa se scriu cele mai frumoase versuri
când între tine și Dumnezeu se țes doruri
roua vine să miruiască pământul
în miile de spații dintre noi secundele respiră
odată cu zăpada mi-am îngropat teama
curg înapoi spre copilărie
mama îmi dezleagă caii din suflet
și plâng odată cu tine
sora mea doarme în trupul dimineților
are mâinile prinse în poem
și doare îmi spui
doare să privesc spre soarele din colivie
să îl simt plecând cu mâinile în buzunare
goale toate sunt părinte
afară de copilul tău care plânge
silabe orfane
în vers și culoare
în taină șevaletul cu epilog
scrie poemele ioan(ei)
pe buza pământului o bucată de cer curbează timpul
mama mă dezleagă de mine
îmi aduce anafură și vin mereu prea târziu
să plimb câinii vagabonzi ai tinereții
printre șinele de tren
doar tu
în cimitirul cuvintelor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu