sâmbăta

sâmbăta bat cuie în indiferență
pironesc pe cel care nu poate fi răstignit
păgânul din mine
ascuns de orice formă de empatie
acela care mă arată cu degetul râzând de iubire
când mă cuibăresc ca un prunc în brațele deznădejdii
și îmi legăn orele în poeme -  chibrit
o singură scânteie și pământul se răstoarnă pe muchiile durerii
insomnia își târâie pașii abandonându-mă cuielor
care se răsucesc înăuntru ca o păpușă vorbitoare
ea nu cere nimic
spune atât
în lumea în care m-am născut
cresc sfinți cu spini înfipți adânc în carne
copiii lor cresc bătrânii timpului nostru ca pe niște jertfe fără altar
și dincolo e pragul subțire
unde Dumnezeu așteaptă o oră tăiată din calendar
ca omul să-și recunoască
memoria și să tacă brusc.

din ”Silabe orfane”, Ed. Rafet, 2016