Octombrie și tu (II)

Am îngenunchiat la troița unui alt octombrie
ploaia îmi deschide rănile
mă legăn împreună cu toate fricile
oasele se aliniază încet
corpul rămâne în poziția fetus
sunt gata, mamă
să mă nasc din nou
ca prinzând din urmă culorile
să alerg prin morțile imaculate
șiroaie de perle cad în capcana sunetelor
am mai fost aici
în punctul care se pierde odată cu aburul tunelului
gura ta se mișcă deși nu aud nimic dar simt
țigările își frâng cercurile în palma mea am ocrotit un șoim
când mi-a vorbit despre oameni
avea ochii blajini
de parcă ar fi plâns odată cu mine
visez ploaia și ea îmi răspunde bătându-mi în geam
până modulez vocea
chitara din suflet cântă oval
dacă ai citit până aici
înseamnă că ți-a fost dor

tunelul mă aspiră din nou
tata mă trimite în lumea
din care ies poeme cu gâtul strâmb
deschide ochii copile
azi am desenat crochiuri 
și mâna ta cădea pe umărul meu gol
îți zâmbeam ca unui anotimp 
din care scot uneori file
să le îmbrac de la epilog spre primul sărut
dacă ai citit până aici
m-ai așteptat cu poezia lui octombrie în palmă.