ca pe talantul fără rod
la rădăcina lui timpul a așezat semințe
zdrobite de indiferență
în mojarul iubirilor aritmice
pulsul se simte între două distanțe
de la mine la tine scurtcircuite de nostalgie
pauzele sunt doar morga poeziei chircite în noi
prea des te lepăd în desișul zilelor
păstrez forma mâinilor tale
când inima era singurul arbitru
prea rar mă aduci înapoi
sunt tabloul fără ramă
trec liberă prin visul tău
nu-mi da cât pot să duc
orizontul se sparge în cochilii de frică
de jur-împrejur ceasul atârnă la buzunarul fericirii
orele se ascund
cărându-și secundele bolnave în brațe.
06 iulie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu