Ascuns în stejarul cu brațe spre cer
prin frunze încrustate în vin
oare ne mai ții minte
cum duceam corăbii de polistiren
pe apa copilăriei
și înfigeam țărușul în lutul însingurării?
Unde sunt clapele ruginii ale toamnei?
unde adorm însiropate culori?
e târziul din noi care duce amfora plină cu miruri
sau giulgiul se scrie sub mâinile mele
întinerit de gândul ascuns într-o copcă -
iluzia că tu m-ai putea rescrie -
femeia cu ochii de sare
îți bate în piept ușor
ferestre se înlănțuie de gâtul tău
lumina - colier de spaime diluate până la abstinență
respiră praf de cretă
din palmele surde ale timpului
abandonat printre melci
târându-și cochilia strâmtă
prea strâmtă
pentru doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu