sufletul mi se încrețește ca un măr deshidratat
îl strâng în mâini și ia forma degetelor
după ce-l storc de lacrimi paradoxal dulceața lui crește
îmi vine să râd precum un copil care descoperă un ciob de sticlă colorată
într-un pietriș anost
ce să fac cu iubirea ta când singurătatea mestecă cu fălci lacome
trupul meu ca o iederă pe zgârie-norii timpului îngustat
o privire si cheia se potriveste în portativul liber
cu note de nostalgie săltând între liniile vitale
a mai trecut un cântec pe scara cu trepte lipsă
i-am oprit vocalele în plex și acum murmură a moarte.
14 iun. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu