accidental așa cum se întâmplă toate întâlnirile
când defilezi cu sufletul impar(țial)
eliberat de emoții prăfuite
în tușe clasice îl decorezi fără să înțelegi unde e forma aceea care te îmbracă
ca o haină de duminică
fără întrebări lumea pare o cometă cu traiectorie precisă
altfel aluneci într-un hău din care
iese o femeie care nu seamănă cu tine
ai vrea să-i desenezi buzele într-un final neașteptat
culmea, se încăpățânează și refuză zâmbetul
calea cea mai sigură până la inima ei
s-a rupt în viitura zilei
seara își adună carcasele de sub poduri
se întinde o liniște sinistră
ochii ei licăresc în întuneric ca un bob de tămâie pe jăratic
și tu taci
neputând să o aduci în tine.
21 iun. 2014
Poemul e departe de orice emoție... am mai scris înainte... nu s-a publicat... comentariul e deja pierdut, mă întreb? Când nu-i place posterului, nu mă introduce? Deci comentariul dinainte e pierdut... păcat!
RăspundețiȘtergere