Revista Literadura, nr. 21 / 2021

Ploaia a măturat azi-noapte fricile 
de parcă nu mai există hotar
între cei care am fost și suntem
între mine și tine alunecă boala
te scap din brațe
nu te-am ținut înăuntru
oasele mele țipă
dorul este doar o lespede pe care-mi odihnesc poemele
înainte să se transforme în femeie
scot apă din fântână
și mă întreb despre ce voi scrie
când ploile vor adormi 
în cochilie de melc
tu taci și urăsc
copacii care foșnesc verde 
fructele în pârg
femeile cu copii în pântec
fericirea aceasta iluzorie
trenul adormit în gară
scrisorile trimise cu poștalionul de patru
călătorind cu osiile rupte
e vară dar putea fi orice anotimp
în poezie timpul alunecă
de-și julește genunchii
un garou peste iubire
și venele ei adânci
apusul iuliei peste oraș 
ferestrele pictate în rouă 
căsuțele de păsări 
lemnul 
formele mici
adânc
impregnate în poezia mea
tu.