Privesc din avion sfârșitul lui august
gura ta mă devoră fără a mă avea
iubirea se ascunde într-un val
la Eforie lumea se împarte în cei pândesc răsăritul
aliniați pe plaja ca o scoică
și cei care trăiesc în mreaja apusului
printre pescăruși
colecționarii de clipe se adună ciorchine
măștile au obosit la umbră pe șezlonguri
zâmbetele se văd mai albe decât oasele
lumina cade mereu din stânga
în acest tablou unde gura ta se împletește absent
peste săruturile interzise
și trăite în muzeul nopții
unde vom pune risipa de iubire
și-o vom arăta lumii
așa să nu iubiți
doare până la os
zâmbetul lui în părul meu
și umerii goi
primind stelele în piept
una câte una.
...„unde vom pune risipa de iubire?”. Pentru a umple vidul sentimental, lumea e o răsfrângere pe o suprafață înșelătoare. Fie și așa! Dar, ce-ar fi viața asta fără un „mâine” așteptat în fiecare zi?
RăspundețiȘtergereUnde? În toate lucrurile care contează.
Ștergere