Aluatul

Caut un rost în timp ce întind aluatul de gogoși

apelul telefonic apărut ca din neant crește ca o drojdie

inima celei dispărute din lumea asta iluzorie

pe o pânză de păianjen țese doruri

răzbunând și ultima urmă de tine

căldura devine suportabilă

jocul frunzelor și ciorovăielile copiilor

în timp ce caută broaște prin bălți

durerea gustă din mine

mușc o piersică din care curge dulceața

pe vara din care nu mai ies

urc anevoie o culme - zarea se purifică

nu ascunde nimic rămâne doar transparentă

precum lacrima pe care n-o poți reda

și atunci o plângi direct pe pânză

păianjenul se mută de la un capăt la celălalt al firului

nu sfâșia țesătura

până nu cunoști migala poetului

ochii lui râzând pe sub pălărie

vârsta inocentă a mariei

ploaia care mătură cuvintele dintre noi

umplând până la refuz paharele cu vin

rămase de strajă în odihna cerului

și brațele deschise larg

către lume.