Vioara cerului acut

M-ai numit rază de soare în plin câmp
de ce mă strângi în pumn fără să doară de m-afund
cu mâinile în cruce nici dorul nu-l alung
spinul iubirii în carne-nfipt adânc
inspir - expir la întâmplare un gând
că ți-aș fi fost când nu posed nimic, la rând
nici anii nu-i mai știu ai mei, curând
vor îngropa iubirea în giulgiu fără trup
femei cu flori în mâini, spre mormânt apuc
sculptez pe Golgota în lemn de nuc
copiii cu picioare goale prin sătuc
cântându-ți osanale și mă duc
să plâng pe-un zid străin din care rup
un fir de iarbă timpului năuc.
De-ai fi un steag să-l port la brâu când lupt
cu-al morții nimb căscându-se abrupt
unde vor fi copiii care-au supt
la al meu sân ca dintr-un fruct
spune-mi, pe malul drept al podului cel rupt
vezi vecinicia-ngenunchind în lut
sub pălării de soare-n anotimpul mut
și pe vioara cerului acut
iubirea cântărită pe un taler brut
vezi zecile de grame de pe trupul slut
'nălțându-se pe Nil ca un tribut?