două borne între care se poate întâmpla orice
interzis sau acceptat
cum ar fi spaima de a nu iubi scrie picta
nu neapărat în această ordine
artiștii mint se mint ne mint
că lumea încape în mâinile lor
nimic nu aparține nimănui
nici măcar zâmbetul tău
când se face liniște în jur
și te pot asimila cu durerea speranța iubirea
nu neapărat în această ordine
fac dragoste în loc să cer un anotimp croit din poezie
nu știu
parcă mi-e dor de oameni cu gust de pâine
de femei alăptând sub soarele dimineții
de bărbați cioplind rugăciuni în lemn
mă așez la masa poetului și construiesc corăbii de hârtie
le înec în râul din care le-am plâns
mi-e dor de orașul cu umbrele multicolore înfipte în cer
ploaia și dragostea de chihlimbar
perfuziile injectate pe sufletul gol
și dimineața din care știu că nu mai vii
desculț
flămând sau însetat
de nurii mei
bună dimineața, iubite,
așa cum te știu
când nu mai știu nimic
noapte bună,
se face întuneric în săruturile noastre
și pielea se lipește de beznă
ca de o plastilină
noapte bună,
cu tot ce mi-ai luat și n-ai pus în loc
zâmbetul sărutat de lună în miez de noapte
sânii dezmierdați de respirația florilor de mai
și peste feeria cusută cu fire de poezie
lumea, ca o găselniță hrănită cu miere și șoapte
de rămas-bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu