Mihart Graphic & Consulting SRL - un vis prinde contur

Astăzi un vis prinde contur. O firmă nouă ieșită din "tipar". Mihart Graphic & Consulting SRL, servicii de creație artistică personalizate la comandă (pictură, grafică, mesaj, povești pentru copii). Lucrăm și la un site și desigur la promovare.

Să fie într-un ceas bun! 🤗

cum ninge a poezie

poete,

a venit vremea să ridici iarna pe umeri

și să umbli

cuvintele au ațipit 

este o noapte mai albă decât zăpada care se așterne molcom

oasele dor sau poate doar închipuirea nopții

cum ninge a poezie pe șira spinării

poete, 

primăvara se ascunde după cuvinte poposind în gară

șinele scârțâie docil a viață

o foame macină încheieturile

să le ungem cu unt și dulceață

să ungem felia de viață

poete,

e încă februarie 

prin ceață

femeia ta plânge și toarce

durerea se înmoaie în sufletul plin

și ninge-n cuvinte

ninge senin

poete,

lumina și-agață haina în cui

e mult prea devreme 

întinde o mână

să simți ghioceii cum ies din pământ

hai, vino din lumea de tină

să-aducem luminii mărțișor

poete,

ne suntem datori

înfige cuțitul în gâtul durerii

poeme albe să curgă 

pe trupul femeii 

învinețit de dor.

Ploaia și dragostea de chihlimbar

bună dimineața sau noapte bună
două borne între care se poate întâmpla orice
interzis sau acceptat
cum ar fi spaima de a nu iubi scrie picta
nu neapărat în această ordine
artiștii mint se mint ne mint
că lumea încape în mâinile lor
nimic nu aparține nimănui
nici măcar zâmbetul tău
când se face liniște în jur
și te pot asimila cu durerea speranța iubirea
nu neapărat în această ordine
fac dragoste în loc să cer un anotimp croit din poezie
nu știu 
parcă mi-e dor de oameni cu gust de pâine
de femei alăptând sub soarele dimineții
de bărbați cioplind rugăciuni în lemn
mă așez la masa poetului și construiesc corăbii de hârtie
le înec în râul din care le-am plâns
mi-e dor de orașul cu umbrele multicolore înfipte în cer
ploaia și dragostea de chihlimbar
perfuziile injectate pe sufletul gol
și dimineața din care știu că nu mai vii
desculț
flămând sau însetat
de nurii mei 
bună dimineața, iubite,
așa cum te știu
când nu mai știu nimic 
noapte bună, 
se face întuneric în săruturile noastre
și pielea se lipește de beznă
ca de o plastilină 
noapte bună,
cu tot ce mi-ai luat și n-ai pus în loc
zâmbetul sărutat de lună în miez de noapte
sânii dezmierdați de respirația florilor de mai
și peste feeria cusută cu fire de poezie
lumea, ca o găselniță hrănită cu miere și șoapte
de rămas-bun.

© Mihaela Roxana Boboc - A liniște...

Șoaptele în care deprinzi iubirea

Am încercat să-ți găsesc definiții
tu ai râs
singurul liant între noi
sunt buzele alinând
șoaptele în care deprinzi iubirea
lumina de veghe ți-adâncește pleoapele
respiri odată cu pereții claustrofobi,
gândurile alunecă pe scândurile șubrede
unul singur încolțește precum un vlăstar
în trupul iernii
gura ta acoperă suspinele
lumea devine un rubin șlefuit
de orele care vin și se duc.

Dă-mi săruturile înapoi,
memoriile încap într-o rochie de seară;
un fermoar mic închide tabloul cu
o semnătură indescifrabilă
în mâna timpului
definițiile se șterg de cămaşa pe care iubirea o îmbracă zi de zi
deși nici noi nu suntem aceiași
nici vom fi altceva,
umbre vremelnice pe pământul ca o ghindă în brațele veșniciei
adormi întors și sufletul crede
că s-a învelit în placentă
și mama veghează
cu mâna pe cruce.

Femeia

O femeie după ce te iubește luminează
un lampion răsfățat de întuneric
ochii ei 
către cerul din care zâmbete,
ploi și curcubeie
amestecate
așa cum numai ea,
femeia cu alinturi în colțul buzelor,
femeia micilor capricii
îți bate în fereastră știind că ai ieșit deja pe ușă
dar te așteaptă
așteaptă lumina în părul nemângâiat 
și îmbrățișarea vine pe chipul de nard
când tu, poezie,
tu, culoare,
tu, oricum ai veni
îmi săruți mâinile 
modelându-te din nimic.
Femeia după ce luminează rămâne lumină
naște lumină
te veghează în respirația adâncă 
a nopților orfane
ah, nopțile cusute cu fire de argint
când părul ei mângâie întunericul și din sân 
un tremur 
ca un hohot
te pictează din moarte 
spre înviere.

 © Mihaela Roxana Boboc - Rădăcini în amintiri