Fulgi împachetați în staniol

Iubirea rămâne cutia cu
fulgi grei împachetați în staniol
să nu uiți,
sub sânul drept crește o durere
hrănită din zahărul meu
iubire, dulce otravă a soarelui de decembrie,
secundele mint că rămân pe cer
fulgi înainte să îmi atingă pielea și să mă transform în zăpadă
voi ninge, iubite,
vei ninge și odată cu noi
ochii cerului plâng alb.

Iubirea din cutia cu nasturi desperecheați
a bunicii
mărgelele albastre și zilele cuminți
îndoite la colțuri
pălăria mirosind a naftalină
a dragoste și oameni,
a mere coapte și brazi,
Undeva, în tihna copilăriei,
fulgii împachetați în staniol,
odată cu mărunțișurile zilei,
ning pe obrazul meu.

Atinge zăpada pe umeri, iubite,
azi doare mai puțin,
tristețea s-a îmbrăcat în alb
și a nins cu flori de mai.