Printre rânduri, Dumnezeu...

azi poezia mea lăcrimează

vina e a celui care lovește piatra cu ecou

până iese din ea sânge și apă

a ta că umpli vasul cu speranțe și-l golești la asfințit

când lumea e doar o cârpă îmbibată de emoții

croiesc vise fără mărime

ora 25 mă prinde cu un pas în afara timpului

printre rânduri, Dumnezeu

scoate visele din joben

și le așază pe frânghia cu poeme

din care scot rând pe rând matrioșce

niciuna nu poartă chipul tău când plouă

nu-și reazemă gândurile toamna

când aleargă desculț prin mine clopotul din turn

ce mici și singuri ne naștem

și cât dor încape în fiecare vers răstignit pe durere

printre rânduri, Dumnezeu

pune la uscat poeme

apoi îmi șterge obrazul de-mi vine s-o strig pe mama

să-mi aducă coltucul de pâine

dinspre altarul copilăriei

tata pocnește scurt din degete

chemând norii și eu întineresc în paginile întoarse

până la oase scriu ceva ce știu

că moare în tine și mă naște plăpând

în firul ierbii am ascuns cuvinte

te-am ascuns când nu știam să-ți strecor poeme în buzunar

privește orașul acesta cum a mai tăiat o felie colorată

și soarele se lipește precum o vată de zahăr de buzele copilei

ziua se desenează blând din mâinile mamei

mirosind a pătrunjel proaspăt și viața se ridică

printre rânduri...