Doar fereastra înghețată îmi cunoaște taina
așa cum stau cu buzele alipite de geam
și mă rog încet
să mă gâdile în talpă firul de iarbă
alergând spre tine
mi-e de ajuns să-mi fii umbră
când singura suflare vine din spicul de grâu
și visul din vis se sparge monoton ca un balon de săpun
acum suntem față în față
privești la mine ca la un poem de marginile căruia apuci încet
să-l întorci în dimineața cu dragoste
îmi săruți ochii și pui un scut
între toate formele sub care m-ai modelat în cuvânt
mă chemi în lanul scuturându-se a vânt și uimire
aproape îți simt gustul iscat ca o furtună
pe chipul tău e vară de mă topesc în frunza melcului
nu știu cum
trandafirul roșu îmi crește în palmă
suspinând.
Labirintul semnelor din poeziile anterioare, aveau mai mult o acceptare metafizică cu trimiteri lirice la teme firești ale arderii tale în poezie. Acum acest labirint tinde să însemne și un labirint al semnificațiilor, motivul trandafirului devenind (iată! suspinând ca o ființă, între palmele tale), devine un simbol al dedublării în fața altui rând de simboluri din frumoasele imagini ce alcătuiesc poemul și-l trimite în labirintul „conștient” al cititorului. Felicitări pentru transpunerea noastră într-o anexă a tabloului zugrăvit.
RăspundețiȘtergere