toamna aceasta blândă nu seamănă cu nimic
nici cu mâinile mamei asprite de vreme
deși le strâng la piept
în poeme
vocea ta sună cu ecou
pe acorduri beethoveniene
te iubesc te iubesc te iubesc
până uit că
nu pot să respir nopțile
și te îmbrac ca pe o cămașă de noapte
nu mi-e bine
îți strig
și durerea devine același trup cu dimineața
sărutând tâmplele cuvintelor
ți-am fost o umbră
și m-am întins peste șovăieli
ca o fata morgana
alchimistul și-a scos creioanele din sân
și scrie pe obrajii mei
între secunde e mereu un Dumnezeu care absoarbe timpul ca o sugativă
peste uitare.
...intre secunde e mereu un Dumnezeu! (interesanta afirmatie).Fata morgana, aici, e foarte reala, probabil doar ecoul ne sugereaza departarea ei. Constructie sigura si sugestiva, imagini cadre, creionate cu inima. Frumos poem!
RăspundețiȘtergere