Noaptea cântecul își poartă vibrațiile altfel
pot să jonglez printre versuri
amețind trunchiul sărutului
clipa devine piatra pe care o arunci
în ochiul singurătății
mă doare
timpul nostru se-nșiră la capătul lumii
o colivie și-a proptit zăbrelele și-așteaptă
pasărea și-a domolit trilul
ne privește din frunze până se fac ghem în noi
altoi de iubire
în pământul care-și strigă fecund lăstarii
inima e viermele de mătase
tesând neîntrerupt urzeala zilelor captive
în noi.
Fotografie: Mihaela R. Boboc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu