Ghimpe în singurătate

Ea,

femeia care închide paginile cărții

cu gesturi fine

ea,

care îți atinge mâna

într-un gest

aparent neînsemnat

ea,

care a învățat că iubirile se pierd

doar în pasul inimii,

Eva ultimei nopți de rătăcire,

nu-i spune nu

când decupează timpul

ca pe o coală de hârtie

și-aprinde fâșii de trup

nu-i spune nimic

poate fericirea nu e cota 1400

traseul nemarcat și-ascunde ceasul

nu ai nevoie de cronometru

când urci cu durerea în sân

odată destrămat

visul devine bulgărele de zăpadă

aruncat în obrazul copilăriei

atunci ea vine

îți simte răsuflarea ca pe un ghimpe în singurătate

ți-aduce cuvânt,

pruncul din brațele poeziei

gângurește fericit.