Poezia
i-am
spus lui Dumnezeu
durerea
n-o puteam împărți cu nimeni altcineva
dă-mi
o păpădie ți-am zis și o transform într-un
balon deasupra lumii
să-l
întorc acasă
unde
inima bate
ca
o toacă dogită
de
toate aceste versuri pe care le-am aruncat
în
lume
și s-au întors ca un bumerang
deasupra
cuibului de rândunele
primăvara
își
urmează
cursul
glasul
poeților
se aude în
surdină
ca
o muzică fără leac
poate
ar trebui să dorm la rădăcina unui nuc
unde
trăznetul cade cu precizia unui ceas elvețian
sau
să mă las purtată de valul care întreabă
cum
puteți
plânge
când
n-am spus nimic
al
meu, Doamne,
nimic.
Poemul
nimănui
Cine
revendică iubirea
îmi
aparține
ca un mort viu
pe
care nu-l poți lăsa în urmă
și ridici os cu os
amintire
cu amintire
bob
de tămâie lângă bob de speranță
Să
fie lumină!
la
căpătâiul vieții stă un înger și hainele lui
sunt
precum cerul înaintea furtunii
cine
revendică mormântul gol
cine
spune iubirii pe nume
cine
numără patruzeci de zile
și niciun cuvânt
sunt
poeți
care și-au
găsit
muza la celalalt capăt
sunt
poeți
care nu au găsit nimic
dar
încă scriu
renunțarea
este o armă cu două tăișuri
și carnea poetului o punte fragilă unde
locuiesc îngeri și demoni
nu
știi
în
care lovești și pe care aperi
se
face liniște
porumbeii
vin la fereastră
se
hrănesc cu iluzia unor boabe
aruncate
de cealaltă parte a ferestrei.
Pofte
În
ultima vreme poftesc
la
fructe
viața
dinăuntru
își cere drepturile
îi
dau pe rând
toate
culorile și formele cerute
îi
dau și
somnul
păstrez
doar durerile
sâmburii
amari ai vârstei
mușcă
din mine
ca
dintr-un măr copt
refuzat
de eva
îmi
păstrez locul în rai
împreună
cu pomii din care își trage seva
copilul
din mine
adoarme
cu degetul în gură
un
șarpe
fără
venin
stă
încolăcit între orele mici
în
care tresar și respir
ca
și
când
aș
lua prima gură de aer
mă
gândesc la adam
când
somnul l-a prins în lumea de jos
cu
spatele biciuit de soare
și arșița în vene
sunt
fructe pe care nu le poți mânca
fără
ca viermele să-și găsească loc
printre dinți.
Adunarea
împrejurul
mesei rotunde
câțiva
cavaleri ai cuvântului își încearcă
armele
poezia
curge în pahare mici
asocieri
mărunte cu berea de pe buza halbei
mirosul
fripturii de la mesele vecine
glasul
frivol al chelneriței
zgomotul
de pahare și tacâmuri
rând
pe rând intrăm pe ușa poetului
în
antecamera sau pur și simplu în bucătărie
vasele
stau murdare în chiuvetă
pâinea
pe masă și
firimituri de cuvânt
unii
ne duc până în sufragerie
ne
așază
pe canapea
ne
pun un pahar în mână în timp ce la televizor
câțiva
scamatori învârt un cub cu multiple fațete
alții
ne introduc pe ușa strâmtă
a dormitorului
între
cearceafuri doarme o pisică leneșă
ne
așezăm
pe un colț de pat în timp ce
poetul
plânge neconsolat
privim
culoarul lung
cu
fricile aliniate ca niște căpățâni
undeva
o ușă de siguranță se deschide
memoria
nu ne trădează
poezia
este la un pas distanță
de
noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu