Radiografie

Sufletul copilei

e trecut de miezul nopții

respirația copilei - domoală

învelit în zăpadă

gândul se întoarce pe partea cealaltă

se aud colinde

rând pe rând

globuri de sticlă

figurine de lemn

și bradul în care atârn sufletul copilei

de o creangă

ochii ei mă privesc 

senin

și cuminte

precum toți copiii

care au pierdut lumea

înainte de a o câștiga

învelită în zăpadă

o narcisă galbenă

își scrie iubirea

din care nu pot ieși

nu pot plânge

altfel

decât pictând 

acum când e trecut de miezul nopții

și lemnul prinde viață

în mâinile mele

mângâi zăpada

te mângâi și poate

de sub pământ vei tresări

în acest poem

care nu e al meu

nici al tău

doar al copilei respirând domol

când ceasul se întinde somnoros

trecut de miezul nopții.

Anul gol

Decembrie - târziu

sunet de colinde

în piața acestui an gol

pocnind din bici 

pe alocuri

țigani îmbrăcați în straie tradiționale

aduc Crăciunul după ureche

oamenii ies la ferestre

gâturile lor întinse 

rostesc întrebări

privesc oamenii cum se îmbracă în iarnă

și hainele lor mohorâte se țes albe

copiii privesc cu ochi măriți de speranță

cerul se desface de primii fulgi

apoși

țiganii înaintează printre blocuri

gâturile oamenilor se lungesc tot mai mult

ca un semn de întrebare

peste anul gol

peste risipa de cuvinte

și tăcerea din care nimeni nu a ieșit

mai puțin ochii negri ai unui copil

cu fular roșu în loc de mască

îndrăznind să fure zilei

un zâmbet.