o sugrumăm încet cu fir de mătase
să nu iasă pic de sânge
roșul tulbură apele
aduce aminte de viață și viața e mereu un zimbru
vânat în deșert
au înălțat steagul și privind la cel pe care l-au împuns
acopereau fața iubirii
cu pumnii în piept
chirciți și niciodată sătui
luați leșurile
aliniați-le după soare
pe pământul ca un pântec
neiubit de mamă
nu lăsa semne
nici porți pe întuneric
văd aievea poetul și
Dumnezeu s-a născut în exil
cu dorul plângând pe umăr
e liniște
odată cu prima respirație
în apa amnezică
pictează un înger
pictează-mă tu
înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu