Zece degete de fericire

Atât am oprit din verdele acesta
timp să îmi beau ceaiul 
să adun minutele de pe buzele tale
când întorci ceasul spre răsărit 
și tot ce rămâne e urma poeziei 
pe pielea înroșită a zăpezilor. 
Umbrele trec obosite
sunt sacul lăsat pe urechea ferestrei
un gând va trece prin mânecă 
a unsprezecea zi
când ceașca e cu gura în jos
și paginile își deapănă povestea
celor zece degete de fericire.