în coada de topor a gândului
amintește-ți de mine
când noaptea devine scorbura
unde-ți ascuți simțurile;
zgârcită iarnă -
abia prinde ghiocei de hârtie
în plete negre de dor -
să nu-i spui mamei
că teama s-a făcut stâncă
o gâză mică soarbe cuvântul
am fracturi de memorie
și peste toate scrisoarea asta
se scrie cu sânge
pietrele aruncate în trupul orașului
își spală vina
pictorul îngână culorile în amurg
femeia îngenuncheată știe
că diminețile au gust sălbatic
și așteaptă
așteaptă
mâinile tale pe clavicula timpului abscons
dincolo de saramura durerii
adânc
câteva grame țin universul suspendat
iubirea se dizolvă efervescent
într-un pahar
bei și unul în plus e deja dependență
strigi apoi
aștepți
să se întoarcă la tine amnezic
îi pui alt nume
o nouă diluție răstoarnă versurile
pe muchiile primăverii.
17 ian. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu