Niciun sunet
pavele de piatră ațipesc ușor
unde e pasul îndrăgostiților de durere
să-i leg fedeleș?
Când ziua flămândă își ia amurgul în brațe
și sărutul se întoarce în palmă
arzând mocnit
cuvântul se sparge în cochilii de melc
n-am știut cât de simplu se vede corbul în zare după furtună
cu punctul pe rouă
iubirea pare jocul de-a baba oarba
dincolo de ușă o mână te prinde în poezie
acum ești al meu
până când versul va deveni vrejul
cățărându-se în podul suferinței
uriașul mai taie din când în când un braț
trântit la pământ
poetul
sugrumă liniștea.
30 dec. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu