Acuarelă anonimă

Trăiesc în cratere săpate de ploi

şi pâlcuri ţepoase de iarbă,
un soare singuratic
adulmecă pământul
cu ultimele puteri;
peste văi arămii
sufletul meu tace,
demult
într-o toamnă 
te-am iubit
atât de mult
încât să-ţi port numele
prin toate frunzele;
în altă toamnă te-am îngropat –
era târziu
frunzele îşi pierdeau culoarea
aşa cum dragostea se diluează
odată cu timpul
într-o acuarelă anonimă;
câte toamne vor mai trece
prin mine
până ne vom întâlni 
la umbra stejarului însângerat
să vorbim despre noi.