Bătrânul acela avea ochii tăi

Doar ploaia răpăie ascuns,


aici e locul unde nu se întâmplă nimic -

între noi e aceeași tăcere

ca între doi bătrâni

foșnindu-și poalele

lângă gardul propriei neputințe.



Când vine viața lângă tine s-o culegi de pe ciorchine,

pârguite par zilele dinaintea privirii tale

o să tai felia aceasta în formă de semilună

și-o să-ți bandajezi cu ea rănile

nu contează cât durează

până la asfințit

doar plopii îți numără din doi în doi

regretele

e câmpul în amurg și se întind pasteluri

peste cerul zvântat de ploaie

și miroase puternic a flori de câmp

și-a acuarelă...



Bătrânul acela avea ochii tăi,

ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam

sperând să oprești lumina

să-și vâre razele pe sub piele

oprește-ți tremurul buzelor

și nu mă întreba de ce

în cupa mâinii tale stângi

e mereu primăvară.