Doar ploaia răpăie ascuns,
aici e locul unde nu se întâmplă nimic -
între noi e aceeași tăcere
ca între doi bătrâni
foșnindu-și poalele
lângă gardul propriei neputințe.
Când vine viața lângă tine s-o culegi de pe ciorchine,
pârguite par zilele dinaintea privirii tale
o să tai felia aceasta în formă de semilună
și-o să-ți bandajezi cu ea rănile
nu contează cât durează
până la asfințit
doar plopii îți numără din doi în doi
regretele
e câmpul în amurg și se întind pasteluri
peste cerul zvântat de ploaie
și miroase puternic a flori de câmp
și-a acuarelă...
Bătrânul acela avea ochii tăi,
ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam
sperând să oprești lumina
să-și vâre razele pe sub piele
oprește-ți tremurul buzelor
și nu mă întreba de ce
în cupa mâinii tale stângi
e mereu primăvară.
Postare prezentată
Silabe orfane
Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...
marți, 7 iunie 2011
Un alt mai
Oscilând printre stropii deşi
un alt Mai îşi şterge conturul
devreme, un drum cu sens unic
mă cheamă departe
un câmp de linişte se ascunde
în părul meu de-mi scutur umerii goi
a uimire printre bujori şi garofiţe,
un scut de smarald coboară prin vene
speranţa nu uită pe nimeni
aici nimic nu pătrunde
pe lac, nuferi leneşi şi-ascund tulpinile
şi cerul se aprinde-n mrejele serii
aproape e gândul, lipăind pe-o frunză
la marginea zilei pluteşte
un dor de lumină -
scâncind din codrul altui anotimp
un copil cu gropiţe
mă trage de mână râzând
balansoare colorate se leagănă sub pietre
paşi mici se strecoară din nou sub nervuri,
lipseşte o bucată din cer, pete albastre
ţi s-au prins de genunchi, copile
deşi n-ai să crezi că pământul
se leagănă sub mâinile tale
învârtind a mia oară roata
sub un curcubeu văratic.
un alt Mai îşi şterge conturul
devreme, un drum cu sens unic
mă cheamă departe
un câmp de linişte se ascunde
în părul meu de-mi scutur umerii goi
a uimire printre bujori şi garofiţe,
un scut de smarald coboară prin vene
speranţa nu uită pe nimeni
aici nimic nu pătrunde
pe lac, nuferi leneşi şi-ascund tulpinile
şi cerul se aprinde-n mrejele serii
aproape e gândul, lipăind pe-o frunză
la marginea zilei pluteşte
un dor de lumină -
scâncind din codrul altui anotimp
un copil cu gropiţe
mă trage de mână râzând
balansoare colorate se leagănă sub pietre
paşi mici se strecoară din nou sub nervuri,
lipseşte o bucată din cer, pete albastre
ţi s-au prins de genunchi, copile
deşi n-ai să crezi că pământul
se leagănă sub mâinile tale
învârtind a mia oară roata
sub un curcubeu văratic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)