Postare prezentată

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișat...

joi, 23 noiembrie 2023

Macedonia - Ohrid, orașul celor 365...

 … de semne că fiecare zi pe Pământ este un dar și o nouă ocazie să ne bucurăm împreună de tot. 

Mă aflu în Macedonia de Nord de 4 zile, iar de 3 zile poposim în Ohrid, “Ierusalimul Balcanilor”, așa cum este denumit.

În prima seară ne-am cazat la Hotelul Doa din Skopje. A început să plouă, întâi mărunt, apoi târziu în noapte, ploaia și-a intrat în drepturi. Chiar și așa, odată cazați am făcut un tur nocturn în zonă și am mâncat la o tavernă locală, unde am fost primiți și serviți cu maximă ospitalitate. 

Pentru a ajunge în Ohrid, sâmbătă dimineața, am plecat din capitala Macedoniei, Skopje, trecând prin Parcul Național Mavrovo. Un ținut pitoresc montan, cu peisaje extraordinare, unde râuri se joacă parcă “de-a v-ați ascunselea” de-o parte și de alta a drumului. A fost soare tot drumul, de parcă a călătorit alături de noi. 










Facem primul popas la Biserica Sf. Ioan Botezatorul, complex monahal de călugări și apoi la Biserica cu Hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, așezare monahală de maici. 

Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul – Ioan Bigorski – este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe macedonene, din cele păstrate până astăzi. Mănăstirea se află așezată în regiunea Mavrovo și Rostusa, aproape de drumul ce leagă între ele localitatile Debar si Gostivar, în partea de vest a Macedoniei. Aceasta mănăstire apartine diocezei de Debar si Kicevo, fiind intemeiata de catre Ivan I Debranin, in anul 1020.

Otomanii au distrus Mănăstirea Sfântului Ioan, în secolul al XVI-lea. Aceasta va fi reparată si reînființata în anul 1743, de către călugărul Ilarion, care a mai si ridicat o serie de noi clădiri. Mai târziu, în perioada anilor 1812-1825, Mănăstirea a fost extinsă din nou, de aceasta dată de către arhimandritul Arsenie. 

Una dintre cele mai valoroase comori ale mănăstirii constă în iconostasul de lemn, considerat a fi unul dintre cele mai minunate iconostase sculptate în lemn, din intreaga lume ortodoxă. O altă comoară a mănăstirii  constă într-o icoană, zugrăvita în anul 1020, renumită ca icoana făcătoare-de-minuni.

(https://m.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-ioan-botezatorul-bigorski-124060.html) 

O senzație de liniște pune stăpânire pe noi. Priveliștea îți taie respirația. Munții sunt ninsi pe piscuri, dar este un soare orbitor. Toamnă amestecată cu iarnă, anotimpuri care se succed în cascadă. 













Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” este un metoc al Mănăstirii „Sfântul Ioan Bigorski”, Mecedonia de Nord. A servit în trecut ca o facilitate a Mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul. A fost complet restaurată prin grija actualului stareț al Mănăstirii Bigorski – Mitropolitul Partenie. Obștea mănăstirii de maici urmează un tipic athonit, sub îndrumarea duhovnicească a Mitropolitului Partenie, cu o viață liturgică bogată, cu privegheri de toată noapte în weekend-uri și la sărbători. (https://doxologia.ro/manastirea-sfantul-gheorghe-macedonia-de-nord) 

S-a săvârșit rugăciune în interiorul Mănăstirii, având în mijlocul nostru pe maica Cristiana, de origine română, care ne-a vorbit despre mănăstire și despre viața monahală.

















Am ajuns în Ohrid după-amiază, prilej de cumpărături în centrul orașului, urmat de cazare la Hotelul Mirage, aflat pe marginea lacului, unde am poposit timp de două nopți. 





Duminică dimineața am pornit cu Vaporul pe lacul Ohrid, o excursie de o oră jumătate, în drum spre Mănăstirea Sfântul Naum. Este în continuare soare, o temperatură excelentă pentru călătorie. Aflăm că acasă este frig, chiar ninge, iar locul în care ne aflăm ne face să ne simțim binecuvântați. 

















Mănăstirea Sfântul Naum este o oază de liniște. Sfântul Naum este considerat protectorul celor cu afecțiuni psihice. Potrivit unor surse, în anul 1662, in cadrul mănăstirii funcționa un spital pentru astfel de pacienți. Mănăstirea și localitatea se află pe malul Lacului Ohrida, la o distanță de 29 de kilometri de orașul Ohrida, in apropiere de granița cu Albania.

Orașul “Sfântul Naum” își trage numele de la Sfântul care, in anul 905, a întemeiat renumita mănăstire de aici. Sfantul Naum al Ohridei este înmormântat în biserica ctitorită de acesta încă din anul 910, anul trecerii sale la Domnul. 

Despre Sfântul Naum din Ohrid aflăm că a fost un cărturar și scriitor medieval care, împreună cu Sfântul Clement, a continuat sarcina de a răspândi creștinismul în rândul oamenilor vorbitori de slavă din regiune. Sfântul Naum a fost implicat în crearea literelor glagolitice și chirilice, pe baza lucrării fraților sfinților Chiril și Metodie. Se crede că acești doi sfinți au fost frați, pentru că Sf. Clement, care a fost arhiepiscopul Ohridei se adresa Sf. Naum, care era călugăr, cu apelativul frate, ceea ce conform ierarhiei nu era posibil decât dacă într-adevăr erau frați biologici. 

În curtea mănăstirii am putut vedea câțiva păuni. Este vestit acest loc pentru păunii aflați aici, încă din timpuri vechi. La un moment dat aici erau cca. 75 de păuni, acum sunt 10-12.




















De la Sfântul Naum ne întoarcem cu vaporul spre Ohrid. 




Ohrid este un oraș – stațiune turistică, care se află pe malul lacului cu același nume, cu așezări în formă de stup, case în trepte, în vârful cărora vechea cetate străjuiește zarea.

Cuibarit intre crestele munților înalți de până la 2.800 de metri și Lacul Ohrid, orașul nu este impresionant doar prin istoria sa, ci si prin frumusețea deosebită a așezării sale. Trecut în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în anul 1980, orasul Ohrid(a) este cu siguranta una dintre bijuteriile Macedoniei.

Arheologii consideră că orasul Ohrid este cea mai veche așezare umană din Europa, numai lacul în sine având o vechime de peste trei milioane de ani. Orasul Ohrid este menționat pentru prima dată în niște documente grecești din anul 353 i.Hr., când era cunoscut sub denumirea de Lychnidos, adica "orașul luminii". Orasul avea să-și primească actualul nume, Ohrid, abia în anul 879. Numele orașului vine probabil de la cuvintele "vo hrid", care înseamnă "pe deal".



Orașul Ohrid, asa cum îl vedem astăzi, a fost construit, în mare parte, între secolele VII-XIX. De-a lungul perioadei bizantine, Ohrida a devenit un loc deosebit de important, atât cultural cât și economic, acesta servind drept reședința episcopală. Orașul a găzduit și prima universitate, condusă de către Sfinții Clement și Naum de Ohrida, pe la sfârșitul secolului al IX-lea. La inceputul celui de-al XI-lea secol, Ohrid a devenit capitala Imperiului lui Samuil, a cărui fortăreață se poate vedea și astăzi în oraș. 

Aproape de malul lacului după ce străbatem faleza de piatră ajungem la punctul nostru de întâlnire. Aici putem observa statuile Sf. Clement și Sf. Naum, ocrotitorii Ohridei. De asemenea, o statuie care reprezintă un tânăr care ridică crucea, întruchipând tinerii care an de an, așa cum este obiceiul la noi de Boboteaza, străbat înot lacul pentru a prinde sf. Cruce. Diferența este că aici crucea este la adâncime, necesitând pe lângă abilități de înot și pe cele de scufundare. Acest lucru poate dura chiar și două ore. Macedonia de Nord este încă pe calendarul vechi, așadar pe 19 ianuarie are anual loc această procesiune. 



Încheiem seara într-un restaurant cu specific macedonean, însoțiți de muzică și dansuri populare specifice zonei. Bucurie și voie bună!















Luni dimineață, după micul dejun la Hotelul Mirage, ne îndreptăm spre centrul vechi al orașului Ohrid. Avem tur pietonal, alături de ghidul nostru minunat, Loredana Curelea, și popas la trei din cele mai importante biserici ale locului.



Sfânta Sofia este locul unde se alege patriarhul Macedoniei. Biserica  Sfanta Sofia este reprezentativă pentru arhitectura Evului Mediu. A fost construită în timpul Primului Imperiu Bulgar, după convertirea oficială la creștinism. Se crede că biserica a fost clădită în perioada 851 - 889, în timpul domniei cneazului Boris. În interiorul bisericii se găsește cea mai mare compoziție murală din secolul XI conservata, din lume.

https://m.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfanta-sofia-ohrida-125229.html





După Sf. Sofia mergem la următorul obiectiv turistic. 

Biserica „Sfântul Clement și Sfântul Pantelimon” din Ohrid a fost construită de Sfântul Clement la cererea lui Boris I al Bulgariei. Actuala biserică a fost reconstruită în anul 2002 pe ruinele bisericii din secolele al IV-lea şi al IX-lea și adăposteşte moaştele Sfântului Clement, ucenic al Sfinţilor Chiril şi Metodie. Arheologii au ajuns să creadă că biserica se află pe locul unde primii studenți ai Sfântului și-au însușit alfabetul glagolitic (folosit pentru a traduce Biblia în slavona veche a bisericii). Biserica este patrimoniu UNESCO din 2004.

 https://doxologia.ro/biserica-sfantul-clement-sfantul-pantelimon-ohrid-macedonia-de-nord

















Vizita se închide la Biserica Sfântul Ioan Kaneo din Ohrid. Aceasta este aşezată pe o stâncă deasupra Lacului Ohrid. Biserica datează din secolul al XIII-lea și are hramul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan.

Lucrările ample de restaurare a bisericii, întreprinse în anul 1964, au scos la lumină minunatele fresce din cupolă.

Priveliștea îți ia răsuflarea. Privesc în zare și nu-mi pot imagina un alt loc unde aș vrea să fiu în acel moment. Fotografii de grup și solo, peisaje amețitoare, soarele jucându-se pe fețele noastre, și lacul Ohrid, pe malul căruia bem cea mai bună cafea din zonă. 






Pisicile leneșe ne dau roată, se întind apoi la soare, lăsându-ne să le fotografiem după bunul plac. 



Finalizăm ziua căutând perle de Ohrid, specifice locului, suveniruri, chilipiruri, sau pur și simplu, compania celorlalți colegi de grup. 

Urmează Skopje, cu statuile lui impozante, cu trecutul care se îmbină ca un puzzle cu inimile noastre dornice de explorare. 

(va urma)







luni, 13 noiembrie 2023

Revista Literadura, nr. 29/ septembrie 2023

 


Eclipsă

sunt o scrisoare într-un plic

pun sigiliu

pe toate acele mici expresii de afecțiune

numite generic

inoportune desuete deplasate 

sunt una dintre femeile care nu adorm până când toate grijile au fost aliniate

atent numărate și cântărite 

sunt una dintre acele femei

care iubesc până dă pe afară 

s-a scris o carte despre femei care iubesc prea mult

avea pe copertă o acadea pe care o sugi inconștient 

ori de câte ori întâlnești copilăria la celalalt capăt 

și toate subiectele tabu

care nu trebuie pomenite

nu trebuie dezgropate

nu

ele sunt ale femeilor care iubesc prea mult 

până se face întuneric sub piele 

ca sub niște dărâmături

sufletul este o nucă verde 

te mânjesti de iubire și iod 

în timp ce desfaci rând pe rând pântecele femeilor  

noaptea este o eclipsă ciupită de nesomn. 


Scânteia


Poezia mea se vede

se simte 

poți mușca din ea ca dintr-un măr 

poți face dragoste sau porni un război

vers scânteie vers scânteie 

piese de domino peste pasiunea 

care rupe noaptea în felii subțiri 

metaforele nu se scriu 

se simt până la os

chiar și atunci le arunci 

dai drumul la tot ce leagă poezia

de trup.


Contraste


Iubesc femeia cu ochi nemiloși

femeia cu poezii în buzunar 

râde și plânge 

urăște și iartă 

te iubește și te alungă 

te găsește și te ascunde 

iubesc femeia pe care o iubești

când poezia dinăuntru se odihnește

cu umerii goi și sufletul plin de toate fețele

în care mă îmbraci și dezbraci 

mi-e frig de noi. 


Dorul


într-una dintre casele aliniate după soare

stă o familie la ora cinei 

bucătăria se umple de miresme

cineva închină un pahar de vin

altcineva își strânge prosopul în jurul taliei

în timp ce verifică dacă draperiile sunt trase 

sau lumina răzbate prin suflet 

odată cu privirile indiscrete ale trecătorilor

telefonul rămâne de pază când toate s-au spus între noi

soarele aruncă ultimele raze indiferent la dorul tău 

al meu

se întinde pe pat și mă privește până 

mă dezbracă de ultimul vers.

sâmbătă, 16 septembrie 2023

Revista Spații Culturale, nr. 88 / mai-iunie 2023, grupaj de poezii din ”Iubește-l, Anya”

 



Revista Rotonda Valahă nr. 2 (29), apr.-iun. 2023





Ziua poeziei


21 Martie. După 15000 de pași

plouă. Câțiva stropi trezesc în lac plânsul. 

Larisa râde și doarme

somnul meu este un pește în burta căruia 

liniștea își înfige solzii

până dă pe afară. 

Poezia plutește într-un pahar de vin alb demisec. 


Pe seară nervii întinși la maximum nasc un poem

cele zece pisici din Crâng torc satisfăcute

mâine voi lua un pumn de boabe pentru fiecare 

pâine pentru rațe

o bucată de ciocolată pentru mine

ție nu-ți aduc nimic 

ziua poeziei este o telegramă expediată rapid

și niciun destinatar. 


Monalisa


Alunec printre cuvinte 

uit că ele sunt pietre înfipte în cer

odată căzute mă sfârtecă pe dinăuntru.

Ți-ai pus dalta în mână și cioplești 

femeia ta sângerează în coasta din care a fost luată 

restul e materie și prea multă risipă. 

M-ai dus în brațe

spargi zid după zid

până și umbra își caută refugiu

pe înserat tensiunea dintre noi

devine Monalisa pierdută în propriul zâmbet

(Față în față 

Pictor și pânză - 

o singură îmbrățișare). 


De dragul poeziei


Un poem despre tine

o zi fără tine 

un sărut 

o noapte de dragoste

oricât 

de dragul poeziei 

vom începe cu un salut banal 

somn ușor sau

bună dimineața 

și între ele

toate acele cuvinte 

care rămân ipoteze neconsumate

o masă la care nimeni nu se așază 

iubirea noastră

îngheață pe buza ceștii 

e decembrie 

târziu 

Larisa doarme 

pe cuvintele mele 

eu dorm pe brațul tău 

imaginar întins către lume. 


Scăderea


Deschidem pomelnicul

luăm o gură de aer

noi, cei rămași,

tragem un fum

în plămânii înnegriți ai zării 

tăiem rând pe rând numele de pe listă 

gândurile curg în pahare

când tragem linie

vedem că poezia ne-a scăpat printre degete

are propria identitate

și chip

de-o asemănare cu Tatăl. 


Golgota


Plouă încă de la primele ceasuri

fereastra se aburește odată cu visul 

din care plec cu o viață în plus

versurile sapă reumatic

zidul pe care iubirea urcă

se apropie Paștele

ne îngropăm și înviem odată cu El

pe mormântul gol a crescut iarba.