Sufletul copilei
e trecut de miezul nopții
respirația copilei - domoală
învelit în zăpadă
gândul se întoarce pe partea cealaltă
se aud colinde
rând pe rând
globuri de sticlă
figurine de lemn
și bradul în care atârn sufletul copilei
de o creangă
ochii ei mă privesc
senin
și cuminte
precum toți copiii
care au pierdut lumea
înainte de a o câștiga
învelită în zăpadă
o narcisă galbenă
își scrie iubirea
din care nu pot ieși
nu pot plânge
altfel
decât pictând
acum când e trecut de miezul nopții
și lemnul prinde viață
în mâinile mele
mângâi zăpada
te mângâi și poate
de sub pământ vei tresări
în acest poem
care nu e al meu
nici al tău
doar al copilei respirând domol
când ceasul se întinde somnoros
trecut de miezul nopții.
Anul gol
Decembrie - târziu
sunet de colinde
în piața acestui an gol
pocnind din bici
pe alocuri
țigani îmbrăcați în straie tradiționale
aduc Crăciunul după ureche
oamenii ies la ferestre
gâturile lor întinse
rostesc întrebări
privesc oamenii cum se îmbracă în iarnă
și hainele lor mohorâte se țes albe
copiii privesc cu ochi măriți de speranță
cerul se desface de primii fulgi
apoși
țiganii înaintează printre blocuri
gâturile oamenilor se lungesc tot mai mult
ca un semn de întrebare
peste anul gol
peste risipa de cuvinte
și tăcerea din care nimeni nu a ieșit
mai puțin ochii negri ai unui copil
cu fular roșu în loc de mască
îndrăznind să fure zilei
un zâmbet.
