Eva

Plouă în gustul verii. Iubirile adânci
au rămas nescrise.
Eva își pipăie viața în sânul drept
și nu găsește nimic afară de
o aglomerare de celule vinovate. 
În schița lui Picasso femeia are ochi de lut și doare
cubul odată întors pe toate fețele nu poate fi înstrăinat
te absoarbe ca o sugativă peste care în joacă
pictorul a risipit umbre
n-am mai pictat de-o vreme
petunii prind rădăcini în noua casă
viermi albi se înfruptă din ploaie și pași
purtați metodic pe strada Unirii
colț cu Viitorului
nimic al meu
afară de câteva cuvinte
stropi de culoare
și un pumn de vise.

I-am spui Evei să mai stea în prag
așa cum pipăia chimonoul galben
de mi s-a făcut dor de soare
și de mama dospind pâinea
cu mâinile albe.