Toamna - colivie de frunze

Era în ziua cu toamnă

frunze se zbăteau

între noi – un cer de vrăbii

prinse în ferestre imaginare

în anotimpul fără colivii

te prind de mână

să opresc emoția

dă-mi timp să fotografiez

tabloul din tablou

acesta de acum aleargă liber prin mine

îmi sare dintr-o mână într-alta

„ai ochi de felină îmblânzită

în aerul tare al poeziei”

duelul începe

cuvintele vor săpa tranșee

și singurul câștigător e la celălalt capăt

al visului

încă râzi

dintr-un gând într-altul

o să-ți mușc buzele 

și o să iasă cel mai bun poem

pentru noaptea în care gâtul lebedei

va privi înăuntru

semn că ne-am întors în noi.

Punctul pe noapte

Toamna,

când pornesc în spate cu o iubire nouă

păstrez în mâini o gutuie

imperfect de galbenă

n-am găsit

sinonim pentru copilărie

dar toamna,

când mi-e dor nebun de tata

știu că ultimul cuvânt nu e niciodată cel pe care-l spui

în prag de rămas bun.

Octombrie

se înalță pe vârfuri

octombrie despre care tăcem 

scriem

iubim

si le amestecăm până iese cel mai bun cocktail;

cu tine nu știu unde se termină ziua

cel mult pot pune punctul pe noapte

acolo unde se deșartă visul meu în poemul 

din care bei

cu nesaț

pentru că toamna, 

destram norii 

doar ca să-i adun în ochiul de pădure

unde dimineața ne prinde grăbiți

să încheiem nasturii poeziei.

Îmi ascund teama - 

am locuit 

într-o cutie poștală

fără scrisori

pentru că toate cuvintele sunt la tine dinainte de a mă naște

te aștept să-mi întorci inima

cu fața spre răsărit

azi merg pe podul din sticlă

fără să privesc în jos.