Caleidoscop

*

1. Viața îmi pare curcanul

umplut cu tot bălegarul existenței

un regret în plus îndeasă durerea

până la refuz.

Da! scriu din temniță

una fără ferestre

cu ziduri groase

aproape mutilate de scrijelitul unghiilor

Dumnezeul meu e umbra

o prind în scheletul nopții

până la răsăritul pe care-l văd

adunând silabele frânte

din coșul cu poezii

mai e cale de-un ceas.

2. Ceasuri. Răsfrânte/prelungi

ore ticsite de indiferență

am văzut un copil murind în genunchi

și n-am clipit

mi s-a părut că apa a luat până și strigătul mamei

abandonul perfid în fața morții

m-a scuturat de poezie

am zis Tatăl nostru în gând

să mai trec o punte.

3. Punți. Te aud vorbind despre punți

nu sunt tâmplar 

dar aș înfige un cui în groapa cu lei

unde mă arunci când simți

pământul fugindu-ți de sub unghii.

Agăț târziu în cui o raniță veche

am călătorit și dincolo

dar m-am întors speriată 

că lumea era un dop de plută

într-o mare cu vin sec.

4. Sec. Inund un colț unde am pătruns

o singură dată

în ziua cu moarte. Erau tâmple reci

și miros greu...

Tata zguduie zidurile temniței

din care zic că scriu despre viață
ceasuri

punți și

nimic nu iese viu

afară de copilul neîmbrățișat 

care se agață de gât

fluierând a pagubă și dor.

5. Dor. (Mă) dor călcâiele nopții

până aici nimic nou

am învățat să merg pe vârfuri

pe poante baletul rusesc e o matrioskă

în care astup iluzii cu precizia groparului

care neavând nimic viu în jur

își îngroapă propria moarte.

6. Moarte. Cuvânt prelung

cu șolduri pline legănând 

anonim

cu brațe firave

copiii nenăscuți.

Nu știu dacă din mine iese sufletul

sau doar teama.

7. Teama. A explodat în mii de oglinzi

și i-am zis Mamă

când m-a durut să sug la pieptul ei

de atunci trec prin lume

copil neînțărcat

și laptele ei mi-e venin.

Caut șarpele care să muște mărul

primul

și să cadă otrăvit.

8. Otrăvit. Și ce? vei spune

fiecare vraci își cunoaște sfârșitul

și pleacă ducând senin la buze

otrava.

Chiar și tu

care zâmbești crezând că nu ești vraci

știi cum să-mi torni în suflet licori

fără rețetă.

9. Rețetă. Au ajuns să prescrie 

cuvinte fără noimă

antidepresive

pentru orice boală de trup sau suflet

totul e în mintea ta!

când sapi labirinturi 

din care ieși mai încurcat cu o iubire

fără leac

10. Leac. Nu citesc în cafea

nu văd drumuri lungi

nici măcar o linie care să despartă 

cuvântul iubire în trei silabe

aruncate la răspântie cu ecou

în pământ roditor.

Pesemne calc printre pietre de ceva timp

de nu mai șchiopătez în fața nimănui.

Mă culc pe-un vers fără epilog.

11. Epilog. Am rupt gratiile inițial cu sete

dar m-am întors în temnița din care

scriu sec

despre viață

cu ceasuri sau punți

uneori cu dor

despre moarte

sau teama că otrăvit

fără leac ori rețetă

vor putrezi iubirile uitate

Apa spală acum poveștile

chiar și pe cele fără epilog

le pune la uscat

pe sârma neuronală 

uneori ghimpată

alteori fragilă

trec caravane pline

totul e curgere

chiar și poezia ta

vine la vale

în zăvoiul cu mesteceni

până uit

uit

și te îmbrățișez 

orfană și flămândă.

Mihaela Roxana Boboc

sept. 2015

* grupaj de poeme premiat la Festivalul Național de Literatură, Agatha Grigorescu Bacovia - 2015 (mențiune)